Portalul ofera informatii complete despre cabinete individuale de avocatura, cabinete asociate, societăți civile profesionale de avocatura.

Partenerii nostri ofera: consultații și cereri cu caracter juridic; asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice; redactare de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare; asistare și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate; apărare și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină;

HOTĂRÂRE nr. 4 din 18.01.2021 - CNSU

HOTĂRÂRE nr. 4 din 18.01.2021 - CNSU

Având în vedere situația epidemiologică la nivel național la data de 18.01.2021 și propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, luând în considerare trendul descendent al numărului de persoane infectate pe teritoriul național din ultima perioadă,

în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014
privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

© 2019 Copyright by avocati-romania.ro